Ce s-a întâmplat pe 4 mai nu e doar un vot. E o ruptură. Între realitate și propagandă, între lumină și beznă, între ce putem fi și ce riscăm să devenim.
Am râs de Rusia, dar ne-am trezit cu vocile ei în Parlament. Am fugit de dictatură, dar ne-am întors singuri spre ea. Cu mâna noastră am votat partide care vor să scoată România din Europa, să închidă granițele, gura și mintea. Să ne țină în întuneric, convinși că asta e binele.
Nu e.
Suntem aproape de marginea prăpastiei. Un pas greșit și pierdem tot: dreptul să vorbim liber, să circulăm, să visăm. Europa nu ne va mai ține în brațe dacă ne îmbrățișăm singuri extrema.
Și, în tot haosul ăsta, apare Nicușor. Nu ca supererou, ci ca un om care a ales misiunea imposibilă: să ne trezească. Să ne facă să ne uităm în oglindă. Să ne amintească că avem un vot, o voce, o alegere.
Pe 18 mai nu e despre el. E despre noi. Despre dacă mai vrem să fim liberi. Dacă mai vrem Europa. Dacă mai vrem viitor.
Până atunci, misiunea lui e clară: să aducă România înapoi cu picioarele pe pământ. Să stingă incendiul cu vocea, cu logica, cu speranța. Are puține zile și milioane de oameni de convins.
Și are nevoie de tine.
